Web Analytics
Jocuri VideoStiri

Star Citizen – Jocul cu cel mai mare buget din istorie

Viitorul joc pentru PC, Star Citizen nu are încă o dată de lansare dar are deja un buget mai mare decât Red Dead Redemption 2, Cyberpunk 2077 și Grand Theft Auto 5, toate la un loc.

Jocul video finanțat pe Kickstarter, Star Citizen, are acum cel mai mare buget dintre orice joc video din istorie. În prezent, bugetul jocului îl depășește pe cel al Red Dead Redemption 2, Grand Theft Auto 5 și Cyberpunk 2077 combinate.

Star Citizen și-a lansat campania de crowdfunding pe Kickstarter în anul 2012, cu un obiectiv relativ modest de 2 milioane USD și o dată inițială de lansare undeva prin 2014. Jocul a fost prezentat ca un succesor al jocurilor Wing Commander, proiectul fiind condus de liderul seriei Chris Roberts.

Ca să vă faceți totuși o imagine, bugetul pentru Grand Theft Auto 5 a fost de aproximativ 265 de milioane de dolari, Red Dead Redemption 2 a fost de 170 de milioane de dolari, iar Cyberpunk 2077 a fost de aproximativ 315 milioane de dolari.

Acest lucru înseamnă că costul Star Citizen depășește acum bugetele combinate a trei dintre cele mai scumpe jocuri video din ultimul deceniu.

O primă versiune, destul de rudimentară a jocului a fost disponibilă încă din 2013. De atunci, dezvoltatorul a actualizat treptat jocul și a adăugat conținut nou de-a lungul timpului.

„Persistent Universe” a fost varianta jocului pe care majoritatea fanilor o așteptau, și avea să fie lansată în decembrie 2015. Asta a fost prima experiență reală care semăna cumva cu ce a promis Star Citizen prima dată când a fost anunțat.

În „Persistent Universe” jucătorii pot explora liber patru planete, pot porni în călătoria lor prin spațiu, și pot interacționa cu alți jucători…și cam cu asta a rămas. O veriune a jocului în modul single-player cu numele Squadron 42, a fost, de asemenea, amânată în mod repetat.

În Martie 2023 este lansată versiunea Alpha 3.18: Lasting Legacies care a adăugat tehnologia Persistent Entity Streaming care permite ca obiectele mutate de jucători să fie urmărite dinamic pe anumite servere, ceea ce înseamnă că jucătorii își pot lăsa acum amprenta asupra lumii.

Dezvoltatorul susține că acest lucru face din joc „una dintre cele mai captivante și mai „trăite” experiențe văzute vreodată în jocuri”. În plus, această actualizare tehnică este un plus esențial pentru a pune bazele persistenței depline în joc.

În 2012, un simulator de călătorie în spațiu liber suna incredibil, dar în prezent, există o mulțime de experiențe virtuale care se apropie foarte mult de promisiunile inițiale ale lui Star Citizen. Jocuri cum ar fi No Man’s Sky, Elite Dangerous sau noul joc Starfield, se apropie foarte mult de ce ar fi trebuit să fie Star Citizen.

Rămâne de văzut dacă o versiune completă a jocului va fi disponibilă în anii următori, dar se pare că lansarea unei versiuni finale este încă departe.

Alex

Am explorat o varietate de genuri și am descoperit jocuri care m-au captivat cu poveștile lor complexe și personajele memorabile. Am decis să împărtășesc această pasiune cu alți entuziaști aici pe blog, unde scriu recenzii, știri, sfaturi și ghiduri pentru a-i ajuta pe cititori să se bucure la maximum de experiența lor de joc.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button